vineri, 6 septembrie 2013

Eminescu la ofertă

Azi am început serviciul și e prima mea zi de navetă cu trenul.  Ce să fac!? , Până la urmă a trebuit să mă fac și eu "om al muncii, integrat în scietate"
Criza , normal. Când e criză, angajații devin șomeri sau, norocoșii, disponibilizați.
Artiștii, dinpotrivă, își iau un job.... așa!  că-s ei mai cu moț.
Buuun, și după chinul trezirii la ora când, în mod obișnuit, mă trezesc de vreo 20 de ani încoace,  adică la 4:30 dimineața, ajung în gară.
Și , find prima zi - zi în care trebuie să înveți programul autobuzelor, trenului ș.a.m.d. - am ajuns cu 20 de minute mai devreme !!!! Fuck me fuck me fuck me - care-mi dă o teslă?!  Douăzeci de minute!  Aș fi avut timp și eu să-mi savurez cafeaua, nu s-o dau de dușcă ! Sacrilegiu! Pe bune!
Să revin (aici se cuvenea un "deci" :-)  ) și,  neavând ce face în cele DOOOUUĂZEEEECI DE MINUUUTEEEE, mă uit la standurile cu ziare/cărți.
Ziare ...puțintele. Clienți, tot așa. Îmi revin în memorie zilele "epocii de hârtie"  ante TV-mania, nu mai zic de era Î.I. (înaintea Internetului) , când trebuia să te duci din timp la chioșcul de ziare dacă vroiai să mai prinzi si altceva decât "Infractoarea mov" .
Imi aduc aminte cu plăcere sadică,  durerea pricinuită prietenului meu Buză atunci când, în loc de țigări, cumpăram ziare de toți banii din buzunar .
Acum, in dimineața asta foarte frumoasă (frumoasă dacă m-ar fi prins la o terasă), cei doi trei posibili clienți din fața tejghelii, se uită, baleiază ochii stânga-dreapta, capul nu, după care, evident, pleacă.
Eu, mai stau. Stau și caut cu privirea , nici eu nu știu ce, semn că departamentele de promovare nu și-au făcut treaba. Văd o ofertă la o revistă de gătit + 6 forme din silicon pentru brioșe la doar 6 lei puse într-un ambalaj mare. Mult prea mare să le cumpăr acum. Am să le iau când mă intorc.  - Update : nu le-am luat.
Cad cu ochii pe cărțile expuse.  Sandra Brown, aaah Sandra Brown !  Ce amintiri plăcute ! În era anteTV, mai precis era ante telenovele en-gross,  gagicile maiii ....hai, fie de la mine! .... mai naive, citeau. Citeau chiar mult : Sandra Brown, ăăă Sandra Brown....aaa da! Daniele Steel șiii,.... cam atât....sigur mai sunt și alți autori de același calibru dar nu-i știu pe de rost - sunt în tren și-am dezactivat netu' ca să mă țină bateria ....și-apoi, mi-e un somn de mi-e greață ; destul că mi-am adus aminte de Daniele Steel .
Băi ! Dar măcar citeau și altceva decât subtitrarea telenovelei!  La urma urmei,  e bine și atât! Noroc de sunetul limbii române care nu-i tot atât de senzual ca al limbii spaniole. Alehandro-i mai bonito decât Alexandru. Dar mă tem că pana si rândurile hoardelor de "cititori" de subtitrare la telenovelă se răresc pe zi ce trece în favoarea hipnotizaților de "Acces direct".
Și tot "delectându-mă" cu titluri dulcege în care "Dragoste" era primul cuvânt:
Dragoste de ....  ok, nu-mi aduc aminte niciun titlu - doar unul în care nu era "dragoste" :  "Îmblânzirea unui rebel" ...  și cum ziceam, trecând cu ochii peste "dragoste" , ce-mi văd?! !  La ce mi se oprește privirea?
OFERTĂ !   ...normal , veți spune, peste ce altceva decât la o ofertă!
Numai că oferta ce-o privești,
Nu-i din cele ce gândești!
Oferta era la Eminescu!  5 lei volumul legat frumos in coperte cartonate, hârtie de tipar , nu de lux, dar bună....ce mai! chiar ofertă!
Nici n-am stat pe gânduri și-am cumpărat cele 2 volume de Eminescu - Proză. Da , proză - poezia poetului desperechiat nu-mi place și oricum o am în bibliotecă.
În afară de Eminescu, ... alți autori "pt școală".
Acum, "pus astfel în lumină, ancorat în sinergia faptelor" chiar dacă nu m-am omorât niciodată după Eminescu, deși îi recunosc meritele extraordinare, să-i văd numele asociat cu OFERTĂ!  a fost aproape un șoc! Mai ales când am vazut prețul!
O adevărată bătaie de joc! Pentru cinci lei, nu deschid nici emailul !
Bine, e adevărat, Eminescu nu mai poate să-și încaseze drepturile de autor... dar totuși ! E poetul național !  Cel mai mare poet! Poetul nepereche! Domnul Eminescu! Eemineee ee escu , Eemiineee ee escu !
5 lei
și nici măcar ....că era 4,99
Ghidușii ar spune acum că trebuia să fie mai scump! Să nu poată cumpăra nimeni!

Da, cultura a ajuns la ofertă. Și nici măcar așa nu "penetrează masele" ci doar topitoriile fabricilor de hârtie.

Următoarea ofertă aș vrea să o văd la bancnota de 500 lei!
Să-mi penetreze buzunarul flămând după cultură. Cultura de bacterii de pe valoroasa tipăritură.